Solden / Oetztal

Staţiunea de schi Sölden (Soelden/Solden), aflată pe Valea Ötztal, face parte dintre regiunile de schi austriece de cea mai înaltă calitate. Datorită altitudinii la care se află, este garantat un strat de zăpadă suficient din decembrie până în mai. Toate pârtiile de schi situate sub altitudinea de 2 200 m sunt acoperite cu zăpadă artificială. Este singura regiune de schi austriacă unde se găsesc 3 vârfuri cu o altitudine de peste 3.000 m. Este vorba despre Schwarze Schneider (3.370 m), Tiefenbachkogl (3.309 m) şi Gaislachkogl (3.058 m), purtând denumirea generică de BIG 3. Dacă veţi traversa aceste trei vârfuri într-o singură zi, veţi avea în picioare 50 de km, depăşind o diferenţă de nivel totală de 10 000 m. Mulţumită "Golden Gate", puteţi ajunge din Sölden direct în zona gheţarilor Tiefenbach şi Rettenbach, care sunt uniţi printr-un tunel de schi. Sölden este şi locul unde la sfârşitul lui octombrie se deschide sezonul Cupei mondiale de schi pe pârtia de slalom de pe gheţarul Rettenbach. Specialitatea staţiunii este o pârtie de 12 km cu o diferenţă de nivel de 188 m.

Seara, aveţi la dispoziţie întreg bulevardul central din Soelden, unde găsiţi toate tipurile de localuri, de la discoteci până la restaurante de calitate, cum ar fi Oetztaler Stube în hotelul Central sau renumitul Pfandl.

Skipass-ul este separat pentru Soelden şi pentru celelalte staţiuni, dar se pot cumpăra şi alte tipuri de skipass, până la cel pentru întreaga vale Oetztal, care include staţiunile Hochoetz, Kühtai, Niederthai, Gries şi Soelden. Mai multe informaţii la www.oetztal.com şi www.soelden.com.

Oferta de imobile din regiunea Soelden / Oetztal.


Solden / Oetztal

Solden / Oetztal

Solden / Oetztal

Solden / Oetztal

Solden / Oetztal 

Hot tips | Avem pentru Dvs. Pregătit peste 6000 de imobiliare din toată lumea Ofertă completă

Doresc să primesc noutăţi şi oferte actuale de proprietăţi imobiliare, gratuit şi direct la e-mail-ul meu:
Limbă: